Mă întreabă la telefon C. D., din sat. Sălcuţa, r. Căuşeni, cât de real e să-ţi găseşti pereche din anunţurile date la JURNAL de Chişinău?
Dacă nu sunteţi prea pretenţios şi într-adevăr căutaţi o persoană cu care să mergeţi pe calea vieţii, JURNALUL vă ajută. În cazul când căutaţi distracţii şi femei de moravuri uşoare, vă sfătuim să vă adresaţi la un ziar de specialitate, acolo sunt anunţuri de tot soiul. Mă amuz şi eu uneori, citindu-le. Nu mă întrebaţi care publicaţie, vreau să trăiesc în linişte şi pace. Dar sunteţi bărbat priceput…
Vasile Niconov din Chişinău ne citeşte cu regularitate. Spune dânsul că ziarul nostru este cel mai bun pe piaţă. Vă cred pe cuvânt, dar am auzit şi altceva... Mă întrebaţi dumneavoastră dacă sunt eficiente dietele de slăbit pe care le-am propus noi în ziar? Mai mult decât atât! Aveţi şansa, urmându-le, să vă dezintoxicaţi organismul şi să vă întăriţi imunitatea. Astăzi vreau să vă propun o dietă bulgărească. Am citit-o într-
... Читать дальше »
Era un băieţel atât de frumos, că femeile înainte de a-l lua în braţe, îl scuipau, să nu-l deoache. Ochii albaştri şi părul de un roşu-ruginiu, cârlionţat, îi dădeau o înfăţişare de înger, pentru că avea şi o pieliţă a feţei aurie, uneori aveai impresia că luminează din interior... Şi cu cât creştea acest copil, cu atât mai frumos se făcea. Dar într-o localitate rurală, unde se cunosc toţi din pelinci, ştiţi şi dvs. treaba asta, omul se măsoară nu după cum arată, dar după ce face.
Când a ajuns flăcău, Vasile al nostru era cunoscut drept un leneş de nu avea pereche în lume, că ajunsese în sat să se vorbească despre dânsul numai de rău. Avea şi o poreclă – „duglişul”. Zicea lumea că până şi urma-i puţea când mergea pe drum, pentru că abia-şi mişca picioarele, el care nu avea decât 22 de ani împliniţi... Pentru că povestea noastră de atunci începe. Îi căzuse băiatului tronc la inimă o fată din sat, o tot aştepta pe la casa de cultură, pornise s-o petreacă serile pe unde avea drum copi
... Читать дальше »
Un punct de vedere curios despre alegerile parlamentare din 2009 curios ne trimite Gheorghe Velicinschi din or. Hânceşti. Sunt de acord cu toate cele scrise de dumnealui, mai ales despre influenţa nefastă a lui Iurie Roşca şi a altor membri din PPCD asupra mişcării de democratizare a societăţii noastre. Când un cetăţean îşi pierde încrederea în liderul pe care l-a urmat ani de zile, i se face scârbă de oameni şi încrederea lui pentru politicieni se reduce dramatic... Votându-i pe comunişti, poporul s-a răzbunat pe cei care l-au înşelat cu neruşinare... Acesta e conţinutul eseului trimis de Gheorghe Velicinschi din or. Hânceşti. Dacă vrem să salvăm situaţia până în 2009 trebuie să creăm un Comitet al Salvării Naţionale, să ne trezim din indiferenţă şi să nu lăsăm lucrurile să meargă de la sine. Că nu se ştie încotro ajungem... Eu una cred că pe nimeni n-o să lase indiferent acest punct de vedere al autorului. Dacă aveţi o părere, ne scrieţi şi punctul dumneavoastră de vedere. ... Читать дальше »
Familia Secară a venit în localitatea lor constrânsă de situaţie. Nu aveau unde locui şi o mătuşă le-a propus casa de la ţară.
Oricum e pustie, spunea femeia, nu am de gând s-o înstrăinez, dar nici să locuiesc în ea nu mă mai întorc. Stătea mătuşa Alexandra la feciorul său la oraş. Rămăsese bărbatul vădăoi şi nu avea cine îngriji de el şi de cei trei nepoţi. Zic, cei alde Secară s-au mutat în sat. El s-a angajat la şcoală, iar nevasta lui - vânzătoare la alimentară. Şi o specialitate şi alta presupunea comunicare. Într-o lună de zile deveniseră oameni ai satului. Mahalagiii îi invitau la petreceri, fiind tineri, frecventau des discoteca din sat, nu scăpau nici o activitate care le-ar fi trezit curiozitatea.
Familiile prietene
Liliana, nevasta lui Secară, era o femeie deosebită, cam plinuţă la trup ce-i drept, dar avea un păr creţ şi bogat de un castaniu neobişnuit. Şi pistruiată era femeia ceea, cu pieliţa feţei albă-albă şi subţire. Aveai impresia că, dacă te uiţi mai aten
... Читать дальше »
Familia Secară a venit în localitatea lor constrânsă de situaţie. Nu aveau unde locui şi o mătuşă le-a propus casa de la ţară.
Oricum e pustie, spunea femeia, nu am de gând s-o înstrăinez, dar nici să locuiesc în ea nu mă mai întorc. Stătea mătuşa Alexandra la feciorul său la oraş. Rămăsese bărbatul vădăoi şi nu avea cine îngriji de el şi de cei trei nepoţi. Zic, cei alde Secară s-au mutat în sat. El s-a angajat la şcoală, iar nevasta lui - vânzătoare la alimentară. Şi o specialitate şi alta presupunea comunicare. Într-o lună de zile deveniseră oameni ai satului. Mahalagiii îi invitau la petreceri, fiind tineri, frecventau des discoteca din sat, nu scăpau nici o activitate care le-ar fi trezit curiozitatea.
Familiile prietene
Liliana, nevasta lui Secară, era o femeie deosebită, cam plinuţă la trup ce-i drept, dar avea un păr creţ şi bogat de un castaniu neobişnuit. Şi pistruiată era femeia ceea, cu pieliţa feţei albă-albă şi subţire. Aveai impresia că, dacă te uiţi mai aten
... Читать дальше »
Îmi puneam întrebarea asta pe când asistam la un proces de judecată. Pe banca acuzaţilor cinci minori, cinci destine diferite. Aceşti copii erau veniţi la Chişinău din diferite colţuri ale republicii. Au fugit de acasă. Unora le era mai uşor să se hrănească în capitală furând câte ceva de pe mesele negustorilor din piaţă, alţii cerşeau. Nespălaţi şi cu haine rupte pe dânşii, nu puteau să nu trezească mila trecătorilor. Ion C. de mai multe ori a fost la Centrul de triere. Venea bunica de la Corneşti şi-l lua acasă. Dar pentru scurt timp. Băiatul trăia la bătrână de la cinci ani. Mama lui trecuse printr-un divorţ dureros şi de scârbă a plecat din Moldova. În ţară străină s-a măritat. Copilul a rămas în grija bunicii. La 14 ani, bunica nu-şi mai putea stăpâni nepotul. Era mai înalt decât dânsa, mai puternic şi obraznic din calea afară. La proces se ruga de judecător să-l ierte.
Doi fraţi gemeni, Oleg şi Vitale B. aveau părinţi alcoolici. Lucrau cu ziua, dar bani acasă nu aduceau decât
... Читать дальше »
Emil a fost luat de suflet. Dintr-o familie cu mulţi copii fiind băiatul şi rudă îndepărtată erau părinţii lui cu cei ce l-au înfiat... S-au gândit ai lui că Domnul l-a ales anume pe el că să-l ducă de mână pe cărările vieţii. Cei de acasă sufereau de frig, de foame, iar Emil a venit să trăiască într-o familie înstărită. Într-adevăr că avea de toate acolo, una-i lipsea – ataşamentul părinţilor adoptivi. Se simţea în casa lor băiatul ca un străin venit pe ospeţe într-un moment nepotrivit. Nu că s-ar fi plâns pe ceva anume, atmosfera din familia ceea era una de-a dreptul deocheată. Părinţii lui adoptivi erau oameni ursuzi şi neprietenoşi cu oricine le-ar fi călcat pragul. Adică nu s-ar putea spune că anume lui Emil îi purtau pică pe ceva, aşa erau ei – închişi la fire şi cam zgârciţi. Emil este luat de suflet Deşi aveau de toate şi în surplus, uite că mâncau ca cei mai sărăntoci oameni din satul cela. Tot ce agoniseau scoteau de vânzare la pieţele din împrejurimi. Su
... Читать дальше »
Că bine mai zicea badea Toader: norocul se ţine tot de cel căruia şi aşa îi merge din plin! S-ar fi părut că ce-i mai lipseşte lui, casă are, nevastă tânără şi frumoasă are, de sănătate, slavă Domnului, nu se plânge, totuşi ceva îl frământa. Gândul că undeva trăieşte o femeie care n-a dorit să-l crească singură, n-a vrut să-i fie mamă!
Uite aşa s-a făcut că l-a uitat femeia ceea pe treptele şcolii dintr-o localitate mică, fără importanţă... De unde o fi venit şi încotro s-a dus, n-a mai aflat nimeni. În aceeaşi zi, directorul şcolii l-a şi dus în centrul raional şi l-a pus pe nepus în masă în braţele unuia de la miliţie: mai departe e treaba matale! A crescut Toader prin orfelinate şi şcoli-internat. Când a terminat facultatea era şi însurat de acum. A luat o fată de la oraş cu casă, dar n-a dus-o mult cu dânsa. Pentru că arţăgoasă era femeia ceea şi din nimic putea să-i facă viaţa iad. Slavă Domnului, n-a lăsat în urma lui copii, care să sufere!
N-am cunoscut în viaţa mea bărbat mai frumos! Deşi nu avea trăsăturile clasice ale unui top model. Nasul îi era prea mare, bărbia grea şi pătrată, ochii înfundaţi în cap şi totuşi nu-mi puteam lua ochii de la dânsul.
Crea impresia că de orice s-ar fi apucat bărbatul acesta, toate le-ar fi dus la capăt cu uşurinţă, emana o energie greu de stăvilit. M-am mirat că-l văd anume pe dânsul în biroul meu, pentru că de fapt rar când mă vizitează oameni puternici, de obicei vin la mine cei cu necazuri, pe care nu mai sunt în stare să le înfrunte singuri... Dar mi-a trecut nedumerirea când mi-a spus Alexei, căci aşa-l chema, zic, mi-a spus că de două zile a ieşit din puşcărie şi că l-a sfătuit cineva să treacă pe la mine poate îi găsesc o cămeruţă să trăiască undeva. „La vreo băbuţă, doamnă Lidia, că bani nu prea am...” I-am spus că pentru moment n-am nici o adresă, dar să mai treacă...
Judecat pentru că l-a omorât pe tatăl vitreg
Aşa l-am cunoscut eu atunci, dar au urmat alte zile, a
... Читать дальше »
Eram cinci copii şi această mâncare trebuia să ne ajungă pentru întreaga familie. Sora mea mai mare s-a dus să lucreze la Teleneşti. Noi am supravieţuit mai mult datorită faptului că ne duceam la soră-mea căreia de la serviciu i se dădea câte o pâine pe lună. Ne înfruptam cu toţii din pâinea ceea, dar mâncarea noastră de bază erau buruienile: loboda şi ştirul. Mama le dădea la râşniţă, adăuga un pumn de făină şi ne făcea turte. Dacă mai adăuga apă, aveam un fel de supă de buruieni. Din neghină fărâmiţată mama ne făcea terci. Era foarte greu. Turtele celea din buruieni le prăjeam cu motorină, ea ne înlocuia untul. „Mi-am lăsat fraţii flămânzi” Tata se îmbolnăvise tare atunci. Nu mânca mai nimic, ne lăsa nouă ca să ne ajungă. De foame i se umflaseră picioarele şi nici nu prea putea merge. Ţin minte că odată tata a pus în cuptor nişte turte de acelea cu buruieni să ne coacă, iar eu, pentru că îmi era foarte foame, m-am vârât şi am luat una. Am mâncat-o într-o clipă. C
... Читать дальше »
